Afara nu e niciun anotimp...doar tu.

Ciudat cum oamenii pe care credeam ca ii vom avea alaturi mereu ii parasim primii sau pleaca primii.
Mie dor de tine...
Mie dor de noi...
Mie dor de tot ce a fost si s-a spulberat in tacere intr-o clipita.
Incapabila de a mai repara ceva concentrat in tacere,astept destinul sa ma surprinda.Si e gresit pt ca desi el incearca sa imi scoata in cale sanse de care as profita refuz cu tarie si sper la ceva ce doar o persoana ar putea sa imi multumeasca sufletul chinuit de dor si iubire...TU!.
ha, şi când mă gândesc că în tot timpul ăsta credeam că tu mă răneşti. de fapt îmi făceam rău singură. toate lucrurile pe care le-am încercat, toate compromisurile, toate rugăminţile. pentru nimeni nu am făcut atâtea. pentru nimeni nu mi-am făcut atât de mult rău.

dar ştii ce? nu pot să mai continui aşa. sau mai bine zis nu vreau. că de suferit, pot să sufăr în continuare, pot să duc mai multe decât crezi. dar pentru ce? cred că e mai mult decât suficient.

felul în care m-am deschis în faţa ta, încrederea pe care mi-am pus-o în tine, şi toate visele ălea de care ţi-am spus, toate lucrurile pe care ţi le-am mărturisit, faptul că m-am arătat vulnerabilă în faţa ta, că te-am lăsat să mă vezi exact aşa cum sunt, să ştii că nu o să le consider momente de slăbiciune sau greşeli.e nevoie de curaj pentru că e mai uşor să ţii oamenii la distanţă decât să îi laşi să se apropie de tine

nu cred că a fost vreo greşeală. nu văd asta ca fiind o greşeală. a fost un " rău necesar " care mi-a deschis larg ochii în mai multe privinţe. a fost un rău pe care mi l-am făcut singură, prin promisiunile pe care te-am rugat să mi le faci, prin minciunile pe care mi le-am spus mie. şi nu, nu te învinovăţesc pentru nimic, chiar nu asta e intenţia. nu tu mi-ai făcut rău. ci eu.

totuşi, un singur lucru ar fi trebuit să faci: ar fi trebuit să mă împingi când ai văzut că eu continui să mă agăţ de tine. m-ai fi scutit de muuultă durere, crede-mă. dar dacă nu ai fost în stare să mă împingi când a trebuit, ori din laşitate, ori din cine ştie ce alt motiv,fa-o macar acum daca nu stii cu adevarat pe cine cu adevarat iubesti. aş spune că nu vreau să te trag în spate, dar ştiu că acum sunt o cantitate neglijabilă pe care o ai pe umerii tăi. poate odată am fost mai mult de atât, cine ştie. nu ştiu nici măcar dacă tu ştii. mi-ai dat impresia că habar nu ai ce vrei.

ce "am avut" (?) pare mult prea departe. şi mă, chiar am crezut în tine. şi am crezut mult după ce s-a terminat. nu vreau să ştiu dacă am însemnat ceva pentru tine vreodată. nu am nevoie de răspuns la întrebarea asta. poate da, sunt laşă pentru că nu vreau să ştiu, dar daca a fi laş în situaţia asta înseamnă a nu mai suferi, îmi dau voie să fiu laşă...

nu o să mai încerc. nu o să te mai caut. de gândit la tine o să continui să mă gândesc în fiecare zi. dar o să mă opresc şi din a face asta la un moment dat.

şi hey, toate frunzele trebuie să moară până la începutul iernii dacă vor să trăiască în primăvară.
eu nu fac excepţie.

Un gand neclar aburit de zgomotul pasilor trecutului mi-a luminat nesiguranta si mi-a trezit la viata zambetul demult uitat care piere oricum cand imi amintesc de tine.
Am încercat să învăţ de una singură multe lucruri. Am încercat să învăţ să cred, să lupt, să înţeleg, să învăţ versuri, lecţii, cuvinte, să păstrez, să accept, să ascult, să simt, să încălzesc. Pe unele le ştiu şi acum... pe altele le-am învăţat superficial, le-am tocit ajungând să le uit până a doua zi. Pe unele le-am învăţat de drag, pe altele de nevoie. Pe unele uşor, pe altele mai greu.

Un singur lucru nu am reuşit să învăţ: să renunţ. De multă vreme îmi predau lecţia asta. O învăţ de nevoie, nu pentru că aş vrea ci pentru că trebuie! Nu pot continua în felul ăsta. Şi după un timp, îmi dau teste. Teste pe care le pic mereu. Doi, trei, patru. Unu n-am luat niciodată, n-oi fi eu bună la învăţat, dar de copiat, nu copiez. Şi aşa n-am de la cine, sunt doar eu în banca asta numită aşteptare.
Şi astăzi îmi dau iar un test. Un test despre cum să renunţ la tine. Acelaşi test de 3 saptamani, alcătuit din aceeaşi întrebare."vrei sa renunti?"...
De ce nu pot sa ma vad langa altcineva?De ce nu pot fi fericita daca nu il vad sa il pot saruta si sa ii pot spune cat de mult il iubesc?De ce nu pot trai stiind-l departe?De ce nu pot sa iti aud numele,sa te vad pur si simplu pe strada cum iti vezi de viata ta,cum esti fericit fara sa am lacrimi in ochi care tanjesc dupa alinare,dupa o imbratisare de-a ta.
Nu e doar o obsesie dementa de-a mea pt ca daca ar fi m-ar fi durut undeva cand ne-am fi despartit...Dar nu e asa.Nu pot intelege cum de am ajuns aici,am trait si traiesc aceste sentimente tocmai pt persoana pe care nu credeam niciodata ca o voi iubi mai mult decat "iubirea mea din vara".....
Am stiu ca am facut cea mai mare greseala a vietii mele,chiar din momentul in care am acceptat acea propunere nesemnificativa pentru mine atunci dar care a devenit lamentabila prapastie a sentimentelor in care eu ma scufund anevoios si fara remediu.
Recompun trecutul ca si cum nu as fi eu unul dintre actorii principali....la sfarsit dandu-mi seama ca totul a degenerat prea mult,iar eu sunt coplesita atat de tare incat nu realizez ca nu pot controla tot ceea ce simt decat in clipa cand voi accepta ca te-am pierdut...
M-am facut ca nu observ nimic,ca nu imi pasa lasand umbra sa inconjoare tot...toate si am realizat ca daca ma voi juca de-a v-ati ascunselea cu propia identitate sau daca voi mistifica totul nu voi face decat sa continui sa ma mint singura,sa continui sa cred ca trec peste toate,ca detin controlul suprem...dar nu e asa.
O să crezi că sunt independentă şi că nu am depins de nimeni niciodată. O să crezi că sunt puternică şi că nu mă poate dărâma nimic. O să crezi că nu ştiu să plâng. Că nu am regrete. Că uneori sunt indiferentă. O să crezi că nu te-am iubit niciodata cu adevarat.Şi nu ai nici cea mai mică idee de cât de tare te înşeli. N-o să ştii de câţi oameni am depins, de câţi oameni m-am agăţat şi de câţi oameni nu am reuşit niciodată să mă desprind. Nu o să ştii cât de slabă mă consider. Nu vei ştii că te iubesc inca si asta voi face in continuare pt a lunga perioada de timp,N-o să ştii că plâng mai mult decât ar trebui şi că regretele sunt inelele pe care le port mereu. Habar n-o să ai că cea mai mare slăbiciune a mea este că îmi pasă prea mult. Nici că eu nu o să mi te dăruiesc nici măcar un pic, o să mă păstrez pentru mine însămi, departe de mâinile, ochii şi sufletul tău. N-o să ştii cât suflet pun în ceea ce scriu. Cât mă învinovăţesc pentru fiecare lucru care nu merge cum ar trebui. Cât de tare mă frământă să ştiu că cineva este supărat pe mine. Cât de apăsătoare mi se pare uneori tăcerea. Şi alteori cât de simplă şi frumoasă. Cât de dureros mi se pare să plec, lăsând pe cineva în urmă. Cât despre a rămâne sau a pleca... O să aştept să ajungi cât mai aproape, ca să nu uiţi niciodată felul în care ochii mei vor străluci când voi pronunţa cuvintele care niciodata nu au fost mai sincere ca acum pentru tine.
mi-ar fi mai bine dacă aş uita.

ştiu.
pot să uit.
dar nu vreau.

aş prefera să nu ştiu.

sau dacă nu, aş prefera să vreau să uit.
chiar dacă nu aş putea.
nicicând.

pentru că măcar atunci, aş vrea să pot.
pentru că acum, eu nu pot nici măcar să vreau.

să uit?
astăzi nu.
mâine?
nu ştiu.
poimâine?
Anyway loved you yesterday,love you still,always have and always will.