Priveste in jur: cele mai multe gandiri sunt niste muzee de fosile,concretizare si nedescoperite,uitate sub praful indiferentei.
Ca sa vezi in adancimi,adu-ti lumina ta...nu o cauta la ceilalti.Pentru ca atunci te vei dezintegra tu si la sfarsit vei fi nelamurit de ce nu te mai poti regasi ca si cum cerul pe care-l sti deasupra capului,cu indiferenta absoluta a miliardelor de stele,s-ar rupe in doua datorita tie...
Dar omul simplu ar trebui sa fie mai fericit decat cel complex pentru ca el nu ar realiza pudoarea creata in fata unui esec si ar continua indiferent drumul spre sfarsitul concrezitizat la un moment dat.Dar nu e adevarat...notiunea de fericire nici nu are cum sa existe pentru omul simplu care nu are plansa de contrast pe care se pot broda multumirile.
Viata pana la urma nu e decat un manunchi de flori idilic cules de ingeri,care la un moment dat ori este uitat pe marginea vreunui drum sporadic ori sfarseste ofilit frumos intr-o vaza langa fereastra modelata de ninsoare si ger.
Dar daca pamantul pe care mergem si pe care-l calcam,fara sa ne gandim la el,am simti deodata ca sufera din pricina noastra,fiindca pasii nostri sunt grei...daca am simti inlauntrul lui ca o durere fara de expresie aparenta,fiindca il calcam,ce-am face: am merge inainte sau ne-am opri?
Am fi prea coplesiti de estetic si am continua,distrugand totul.... in sufletul nostru continuand mereu miscarea dezordonata a unui carabus intors pe dos.
Adancul avant de seva pentru faptul fraged al fericirii ne va propulsa in realitate daca vom realiza adevaratul continut al importantei.
Zburdalnicii de limonada ne maturizeaza si vom continua sa speram ca eternitatea e doar un vis,doar pentru ca avem frustrarea ca nu o vom atinge sub alte forme daca o avem concretizata.
Pamantul va continua sa fie fructul unui adulter cosmic iar noi avocatii care il vom condemna la inchisoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu