Povestea unui suflet impietrit

Si totul a inceput doar dintr-un impuls pueril....doar din acea curiozitatea infantila care iti trimite sufletul spre regrete ucigatoare care te vor tortura pana cand iti vei da seama ca nimic nu merita sa suferi atat cat o faci acum,ca nimic si nimeni nu merita sa versi pentru el picaturi din sufletul tau care doar vroia sa ofere putina dragoste...putina afectiune care oricum nu a fost apreciata.
Si cu un optimism inecat sperai....desi nu stiai ce.sperai oare acea imbratisare care sa te faca sa uiti ca ai suferit candva?sperai oare acel zambet naiv care sa iti insufle fericirea ta de odinioara uitata poate,care asteapta sa se trezeasca si sa infloreasca ca atunci cand nu stiai si cand credeai ca stropul de prietenie pe care il ceri vine sincer fara interes,fara asteptari... fara raspuns la intrebarile care porneau furtunos,ele acumulandu-se cu cat tu incercai sa deslusesti orice motiv al faptelor comise si suportate candva si care au lasat amprenta asupra ta...
In urma ta un trecut transfigurat,o metamorfoza a copilului care ai fost si a "lucrului" care devii nedorit si nepremeditat acum,lamentabilul complot al sentimentelor si actiunilor pe care tu le-ai savarsit candva....
Acestea au ramas in urma acum neavand decat produsul a ce a fost.Ingusta prapastie neagra de adancuri,pe sub care vuiau vijelios fluviile sangelui,acolo tacerea lumii oprite aici tu singur printre oameni.
Si vrei cu ardoare sa fi ce ai fost ieri,sa poti sa privesti un om cu aceiasi inocenta neschimbata,nepatata de nicio suferinta,sa poti sa oferi o imbratisare fara sa te gandesti ca vei regreta,fara sa gandesti ca tu iti oferi o mica particica din suflet oricui se imprieteneste cu tine iar persoana aceea nu realizeaza nimic din tot ceea ce simti tu..dar nu mai ai cum si poate fara aceste experiente traite nu reuseai sa devii ce esti,nu reuseai sa ai experienta care te ajuta sa evaluezi mai bine o persoana cand o intalnesti pentru prima data,care te ajuta sa iti asiguri si alcatuiesti mai usor aceea "masca" care iti ascunde sentimentele pe care ai invatat ca daca le arati nimanui nu i-ar pasa de ele oricum.Ai invatat sa nu subestimezi pe pielea ta,e dureros...dar orice are pretul ei oricum.
Tacerea care captusa odaia sufletului din unghere rasarea umbrele sfioase ale unor vietati iubite candva,pe care le-ai indragit,care te-au dezamagit,care te-au ajutat,care au crezut in tine...Dar tu nu mai vezi pe nimeni acum si nu mai vrei sa vezi pe cineva.Ii urasti pe toti din cauza unuia,te dezgusti cand vezi acele locuri in care tu ti-ai lasat amprenta candva cu mici gesturi tandre,mici gesturi care atunci ti se pareau naive franturi din sufletul tau trezite la viata;acum totul privit din perspectiva ta pare aiurea,ridicol...totul o minciuna.

O lumina oribitoare ti-a inundat pupila.Erai orbit de sentimente,regrete,amagiri dar ai realizat ca nu ai pentru cine sa te consumi.Pentru ca lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta,iar tu vei ramane...coplesit de sentimente,de trairi care nu au fost,nu sunt si nu vor fi apreciate si impartasite de persoana pe care ai iubit-o prea devreme poate si care a stiut sa profite cand a trebuit.Inteligent gest.Asa ea ramane mereu intacta,nezgariata de nimic si nimeni,neatinsa de niciun gest.Poate e mai bine,poate nu,fiecare isi premediteaza propriile sentimente nedorite cumva asa incat cand totul se va termina sa nu sufere.Dar nu e corect pentru persoana care s-a implicat mai mult decat poate celalalt sa inteleaga.Dar nu-i pasa si nici nu trebuie...fiecare are viata lui oricum iar persoana care inca are vie in minte imaginea ta si tot ce a trait cu tine atunci cand iti aude numele,isi va reveni oricum din acidul creat subit in jurul ei atunci cand te-a placut.

Un impuls iti trezeste trupul coplesit.Ti-ai amintit de ea,de el...de acei oameni care au mai ramas acolo ,in umbra creata de tine, cand tu nu ii vedeai,cand ii ignorai pe toti si credeai ca toti iti vor raul.Ti-ai amintit de culoarea nefireasca a marii din vara trecuta cand stateai si asteptai rasaritul care raspandea raze rosiatice ca pe o plansa umeda care absoarbe si tranfigureaza petele de culoare in altele noi,mai profunde.Albastruiul-verzui care imprima apa incolora sarata,ca o catifea voluptoasa,evidentia valurile care te trimiteau departe cu gandul...care te trimiteau undeva in amintirile,iubirea si trairile pe care le aveai imprimate in suflet atunci.
Si zambesti naiv...

Aceiasi melodie simpla,acelasi ritm timid de prima oara,acelasi trup,aceeasi voce.Dar tu nu mai erai la fel...si nici nu vei mai fi.
Dar cine sa te ajute sub cerul plumburiu al fiecarei zile?Iti mai ramane speranta,ea hranindu-ti sufletul neinteles.