Stiu !

Nu vreau sa mi se ofere cuvinte mari , nu vreau sa fiu speciala in viata nimanui.
Stiu ca, atat timp cat asta ma consider pentru o persoana speciala,ea va ajunge distrusa de egoismul meu rece .
Stiu ca nu merit sa fiu iubirea nimanui , pentru ca voi arunca la primul gunoi inima ce mi se ofera pe tava .
Stiu ca e imposibil sa plangi pentru cineva chiar daca i-ai distrus sufletul , sau sa il vrei inapoi doar pentru a-l avea la degetul mic.
Stiu ca nu stiu ce inseamna cu adevarat ' te iubesc' pentru ca atunci cand il zic nu il cantaresc la adevarata lui valoare,iar cand il primesc nu il apreciez sau ma las prada lui.
Stiu ca pe moment iti dau in cap, iar daca te calca o masina in fata mea eu, probabil ,m-as ruga de sofer sa ma lase sa te mai calc si eu o data , decat sa incerc sa te salvez.... si dupa iti simt lipsa si spun ca am tinut la tine cel mai mult.
Stiu ca asta ar trebui sa se cheme nebunie... dar oare alt termen care sa detalieze mai mult nu ar fi ?
Stiu ca vreau imposibilul,dar pentru mine viata e un joc unde regulile sunt mereu incalcate atat timp cat scopul va fi atins.

Ce-a mai ramas? 

Ce-a mai ramas din vechile pacate?

 Pe care drum, te poarta ai tai pasi? 

 Nu mi-a fost frica de lacrimile toate, Cum imi e frica, de rana ce mi-o lasi.

 Pentru o clipa avusem lume-ntreaga

 Si-n bratele iubirii-o stapaneam,

 Nu asteptam ca lumea sa-nteleaga

 Era deajuns...m-aveai si te aveam.

 Tu crezi si-acum ca am plecat devreme, 

Eu cred si-acum ca am plecat tarziu. 

 Nu-ti fie frica, nu ai de ce te teme. Mi-e viata plina, de sufletu-mi pustiu. 

 Ce-a mai ramas din clipele cu tine,

 Din noptile ce ne-ascundeau candva de ploi? 

 Mie mi-e greu, nici tie nu ti-e bine, Nu m-astepta! Azi nu dau inapoi.

Raman la fel ca inainte,

Mereu, cu un zambet in plus de aratat,

Dar cand se asterne linistea in noapte,

Voi avea acelasi suflet trist si indurerat.

"Otro final feliz"

Si totul a inceput inevitabil si surprinzator.Intr-adevar, viata e o cautare continua. Un drum pe care uneori il ratacim, atrasi de tentatia necunoscutului. Un drum atat de simplu, dar mereu cu multe scurtaturi intunecate si care nu duce deobicei acolo unde vrei. Am ajuns la concluzia ca, atunci cand ai totul si cand te simti cea mai fericita , in acel moment ar trebui sa iti fie frica. Pentru ca nimic nu dureaza o vesnicie ca in basme, iar cand iti dai seama ca sfarsitul ' si au trait fericiti pana la adanci batraneti' nu exista pentru tine e mult mai dureros . Iubirea pacaleste cel mai mult si e cea mai hoata.Te face vulnerabil, te face sa crezi ca totul e bine, dar dispare fara niciun advertisment si te lasa fara imunitate,prada tuturor nenorocirilor ... Si ce bautura acopera gustul amar al intrebarilor retorice adresate de inima,mintii tale? Se produce un interviu interminabil,un haos in care tu esti unica victima. Dar trece, pentru ca ironic ' nu totul dureaza o vesnicie' e valabil si in cazul dezastrelor. So, dear , cand vei simti ca toata fericirea iti apartine , afla ca 'ea' te va calca in curand in picioare facandu-te sa regreti ca te-ai bucurat prea devreme.

Just a dream

S-a ajuns aici rapid , nimic nu a fost luat in calcul,timpul ne-a ametit si ne-a pacalit iar ratiunea s-a ascuns asa incat am ajuns amandoi, unul mai mult ca altul , sa fim prinsi intr-un carusel halucinant din care ne e frica sa iesim. Mai stii ? Obisnuiam sa radem dimineata la cafea ca vremea s-a schimbat dupa bunul meu plac ; obisnuiam sa ne plimbam ore ca la sfarsitul zilei sa realizam cat timp am petrecut impreuna fara ca macar sa ne dam seama cand s-a inserat ; obisnuiam sa ironizam orice in jurul nostru , iar la sfarsit sa ma declari tu nebuna;obisnuiam sa ne povestim viata ascultand muzica trista , jucandu-ne 'bubble' si simtind ca nimic nu ne mai lipseste , ca fericirea sta la picioarele noastre doar noi fiind stapanii ei;obisnuiam sa derulam cateva saptamani avand impresia ca au trecut ani , iar noi am doborat fiecare obstacol; obisnuiam sa plang , sa fiu nervoasa, sa fiu melancolica in bratele tale si parca totul se stergea cu buretele doar cand iti spuneam ce ma doare , iar tu nu trebuia sa faci nimic , ca deja eu aveam impresia ca m-ai ajutat sa depasesc problema ... unde sunt acele momente ? De ce acum ma alimentez cu dezamagiri si refuz sa cred in noi ? Iubirea e cel mai caustic sentiment. Te ademeneste, iar dupa te lasa sa zaci ranit fara niciun remediu pentru agonia ta. Ce iti ramane de facut ? Sa continui , doare prea tare greutatea amagirilor ... sa opresc totul ? ma sfasie linistea, ma sfasie lipsa ta. Poate ca pacalindu-ma ca e totul doar un vis , sper mai usor ca trezirea la realitate nu va fi dureroasa si nu va avea consecinte nefaste. Poate ca asa imi elimin frica ca fiecare poveste frumoasa are propria otrava si ca orice vis poate fi un cosmar la un moment dat. Se spune ca pentru persoana iubita esti in stare de orice , sa renunti la tine daca este necesar pentru a fi bine. Dar de ce sa ajungi sa faci pasul ala ? Nu ar trebui sa te opreasca vazand ca iti faci rau doar pentru el ? ... Eu nu suport egoismul asta. As vrea sa te vad ca lupti, ca nu te resemnezi , ca vii cu ' o sa fie bine'-le meu tipic la mine si o sa ma incurajezi ca vom ramane impreuna, as vrea sa nu imi pierd increderea in tine .. in noi. Dar uneori de ce te temi cel mai tare, de aia nu scapi. Maine dimineata voi imbratisa razele timide ce se vor furisa printre jaluzele, imi voi imprima vechiul ' zambet ' fals si ma voi gandi la tine intristata ca doar in vis poti trai adevarata iubire.

Le droit a l'Erreur ...

Numai haosul aduce la suprafata intrebari dureroase. Dar degeaba ... pentru ca exact in acel moment raspunsul va fi gasit pe fuga, disperat si cel mai probabil va fi de departe ,gresit. Si atunci care mai e rostul framantarilor? Ele chiar nu aduc decat suferinta ? La finalul unui intreg sir de greseli , picatura de otrava care a umplut paharul a dat sentinta : trebuie facuta o alegere. Dar cum sa alegi cand sti ca te arunci intr-o prapastie intunecoasa in amebele situatii ? Cum sa alegi cand sti ca vei fi nefericita oricare ar fi solutia ? Si singura incalzire pe care o ai si care iti aduce ultimul gram de optimism secatuit este : totul va fi bine dupa , timpul le vindeca pe toate . Ce fiinta sinucigasa s-ar multumi doar cu atat ? Nu! Timpul nu rezolva nimic. La finalul fiecarui razboi se afla pacea si la finalul oricarei furtuni se afla un cer senin , deci timpul nu vindeca nimic ... el doar exista si atat ! Doar un lucru il putem gresi : sa il lasam sa isi faca de cap dupa bunul plac . Atunci timpul nu doar ca nu vindeca nimic, ci creeaza rani ce nici macar el nu le va mai putea ascunde.

Si dupa zile de framantari , texte pompoase , lacrimi caustice ce iti zgarie obrazul obosit , incercari desarte ... finalul e acelasi : Imi sting visele, in aceeasi scrumiera plina. Iti sting sperantele, din cauza aceluiasi suflet gol si indecis. Care pe care raneste? Cand numai unul spune ''te iubesc'' , celuilalt ce-i ramane de spus? E un spatiu imens intre cuvintele tale si necuvintele mele. Un spatiu care se adanceste si care se ineaca odata cu mine in alcool. Barbatii! Mereu m-au facut sa fumez si sa plang. Mereu mi-au provocat rani interioare, pe care oricat le-as trata, raman acolo. -Suntem doi, iubita mea. Doi. O sa am grija de tine. O sa mai fie zile ca asta, in care nu vom stii care incotro , dar sunt pregatit pentru orice. Si-mi pun capul pe umarul lui si-mi pun increderea ca e doar una din zilele proaste. Suntem doi. Iar impreuna, mana de mana, voi invata poate, ca nu-mi duc singura destinul. Si ce daca nu sunt fericita ? Aparent pare totul frumos,aparent am un sprijin . Macar sa ma incalzesc cu aprentele , pentru ca altceva nu mi-a mai ramas. Dar oare pana cand ?