RASPUNSURILE LE CAUT UNDE NU TREBUIE
.. Sau caut raspunsuri imposibil de gasit vreodata.. Sau acum.
Intr-un fel ma linisteste ca nu potii efectiv sa le stii pe toate..

Uneori ma nelinisteste.


De ce simt un neajuns teribil la fiecare citat de sfarist al unui film serios.. sau siropos? Caut realitatea in irealitate. Ma simt o persoana dementa uneori, o persoana ce merita legata, acuzatiile fiind aduse de "inner self" catre "concious self".
Acuzatiile se refera la: senilitate, incapacitate, mostenire.

Tot ce e in jurul meu ma suprasolicita. Imi fac toate rau, si ma invart, ma ametesc. Se combina, reactioneaza, explodez, incarc diversi oameni cu probleme mele pentru ca nu sunt in stare sa le rezolv, sunt ca o culegere de mate pentru olimpiada. Niciun om, dar niciunul, pe care il gasesti intr-un aleatoriu grup de zece, nu poate sa asculte cu adevarat sufletul meu.

Poate ca e nevoie de o experienta asemanatoare, de o abilitate innascuta, sau poate.. .. poate totul e in minte mea, pentru ca imi pun nenumarate intrebari.

Sunt dezordonata pentru ca nu ma multumesc cu raspunsuri probabile. Ma indispune probabilitatea, tot ce fac are o consecinta previzibila si exacta, in capul meu.

Pentru altii dezordinea e doar.. dezordine. E doar un amestec irelevant de amestecuri . Nici ei nu stiu ce zic.

Dar pentru individual, pana si dezordinea are un sens precis.