Hai sa....

... pornim catre maine. Sa lipim cerul de cimentul fierbinte. Sa atingem o stea cu mana. Sa ardem soarele cu bricheta. Sa comparam cerul albastru cu iarba verde. Sa zambim cu lacrimi in timp ce plangem cu gura. Sa vedem noi inceputuri, chiar daca nu am inceput ceva. Sa sarim pe un nor de fum de tigara. Sa le uram "Bun venit!" unor sfarsituri si sa le spunem "La revedere!" unor inceputuri. Sa chem un caine vagabond, iar el sa plece catre noi. Sa rostim dorinte fara sens. Sa iubim bulinele de ciocolata si sa ne saturam de clatite. Verdele sa fie noul portocaliu si totusi sa ne placa. Sa viram spre dreapta care marea mov cu nuante de gri. Sa ardem o pisica in frigider. Sa transformam un fir de par in simple pete.

RASPUNSURILE LE CAUT UNDE NU TREBUIE
.. Sau caut raspunsuri imposibil de gasit vreodata.. Sau acum.
Intr-un fel ma linisteste ca nu potii efectiv sa le stii pe toate..

Uneori ma nelinisteste.


De ce simt un neajuns teribil la fiecare citat de sfarist al unui film serios.. sau siropos? Caut realitatea in irealitate. Ma simt o persoana dementa uneori, o persoana ce merita legata, acuzatiile fiind aduse de "inner self" catre "concious self".
Acuzatiile se refera la: senilitate, incapacitate, mostenire.

Tot ce e in jurul meu ma suprasolicita. Imi fac toate rau, si ma invart, ma ametesc. Se combina, reactioneaza, explodez, incarc diversi oameni cu probleme mele pentru ca nu sunt in stare sa le rezolv, sunt ca o culegere de mate pentru olimpiada. Niciun om, dar niciunul, pe care il gasesti intr-un aleatoriu grup de zece, nu poate sa asculte cu adevarat sufletul meu.

Poate ca e nevoie de o experienta asemanatoare, de o abilitate innascuta, sau poate.. .. poate totul e in minte mea, pentru ca imi pun nenumarate intrebari.

Sunt dezordonata pentru ca nu ma multumesc cu raspunsuri probabile. Ma indispune probabilitatea, tot ce fac are o consecinta previzibila si exacta, in capul meu.

Pentru altii dezordinea e doar.. dezordine. E doar un amestec irelevant de amestecuri . Nici ei nu stiu ce zic.

Dar pentru individual, pana si dezordinea are un sens precis.

Calitatile mele.. cred ca sunt minciuni cu care imi hranesc puterea de supravietuire a influentelor.
Nu inteleg care e gura de varsare a problemelor inexistente, nu inteleg cauzele, trecutul, sfarsitul.. Nu inteleg nimic de fapt, si totusi imi asum o parere.
Vreau sa cred ca am sprijin, desi nu am, de aceea cad, de aceea ma ridic singura, de aceea stationez..
E numai vina mea ca in toata ceata asta nu vad nici un metru in fata. E numai o boala a prezentului care ma domina, sunt numai iluziile luminate, e numai grandomania si suferinta exagerata ce ma fac ce sunt.
O sa ma schimb? Nu stiu.
Mi-e frica. Mi- e frica pentru ca stiu ca o sa pastrez ceva din ce sunt acum in viitor.
Mi-e frica de viitor, dar nu mi-e frica de consecinte. Fac si fug. Fac.. si fug!
FUG.

Concluzii involuntare

Inconstient,in tine se urzesc treptat,de la sine,faptele creaturilor tale.Vointa ta abdica,se preface faramitandu-se in zeci de suflete si imbinandu-le,curge cu ele si cu vremea:Destin.Esti copil...si esti timpul compunand si descompunand viata,cu mii de miscari si mii de neclintiri.
Unde esti?
Esti insusi echilibrul involuntar si inconstient al fericirii.
Cresti,dezvolta-te,pentru ca atunci vei intelege ca,cand privesti un om cu ochii sinceri,neinteresati,vei obtine o imagine falsa a ce poate fi.
Avand alaturi hartile desfasurate ale globului pamantesc nu poti spune ca "vezi" globul pamantesc,privesti doar dezmembrarea grafica a continentelor...De aceea nu poti spune ca cineva care iti insufla incredere,este ceea ce pare,sau daca schiteaza cateva sentimente profunde este mai sincer decat cel care se teme.Pentru ca e mai greu sa tii oamenii la distanta,decat sa iti arati caracterul.
E "om" cel care,succesiv,este sceptic,plange,este cinic,este credul,prost,istet,este duios...nu cel care intruchipeaza perfectiunea care se minte singur ca o detine.
Dar pana atunci mai e mult....iar noi vom fi captivi in cusca in care ne ademenim reciproc unii pe altii.

De ce acum?

Unde cauti tu, unde cauti tu iubirea,
Nu stii ca e aici ?
Nu stii si nu o sa fi capabil sa stii niciodata acest lucru.Pentru ca eu nu iti voi arata cum sunt eu defapt,astept acolo,pazindu-te,incercand sa te fac sa uiti ce te macina,ce te intristeaza....sperand ca vreodata sa realizezi ca micile gesturi schitate rareori detin sentimentul obsesiv care ma macina.Si sti ce?Poate nici nu trebuie.
E mai bine uneori sa fii privita cu ochii sinceri care nu stiu ca trezesc in fata persoanei pe care tu poate ieri o ignora-i,curcubeul pe care il astepti mereu dupa o ploaie de vara,dar care se ascunde lasandu-te pe tine doar sa il intuiesti.
M-ai salvat cand ma inecam in oceanul dezlantuit fara sa realizezi..Fara sa stii,fara sa crezi,fara sa constientizezi gesturile facute.
Traiesc in realitatea halucinanta a fictiunii pe care mi-am creat-o din seara in care te-am privit cu alti ochi.Nu trebuiaa...a fost greseala in care m-am scufundat eu dupa multe altele.As fi cruda daca as zice ca as vrea sa ma ignori sau sa nu imi dai atentie...sa dispari...pentru ca asa as fi si mai dezolata.Prefer sa raman fata,care cand tu dispari pentru cateva secunde este extaziata ca te-a putut saruta si atinge ca o nebuna infomentata dupa tandretea inconstienta pe care i-ai oferit-o iar dupa cand realizeaza ca totul a fost un soc de sentimente confuze si zdruncinate...sufera.
Astept sa dispari..usor usor asa cum ai si aparut,nu brusc pentru ca asa as continua sa ma agat de tine,poate astept sa imi deschida ochii acel comportament fals pe care il ai mereu si pe care sunt constienta ca m-ar rani.Astept ca minciuna asta sa se spulbere in aer,in cerculete mici ce zboara spre inalt purtand cu ele amintiri triste si fericiri naive.
Unde esti acum?
La ce te gandesti?
Stiu,stiu.....ma resemnez stai calm.Te voi pastra in suflet doar pentru mine,departe de toti,si desi cand am sa te vad am sa ma gandesc mereu la mica mea iubire pastrata in coltisorul unde nimeni nu poate intra al inimii,voi astepta momentul cand vei contientiza asta.
Adica...niciodata.