Metamorfoza

O taina soptita odinioara si apoi amutita.Calea sentimentelor uitate sau clipelor petrecute cu anumite persoane iubite care au lasat amprenta asupra ta,se resimt acum ca vantul intr-un lan astral...
Speranta si iubirea intrecand elogiul regretelor simtite candva,navalind in prezent trecutul uitat pe care cu indarjire ai incercat sa il faci sa dispara.Parada amagitoarea a trupurilor care te-au facut sa crezi si in ele si care te-au dezamagit a disparut incet,sovait din mintea ta...
Melancolia razelor de lumina abia trezite odata cu venirea unei noi zile se revarsa pe geamul intre deschis.Iar tu taci...si incerci sa adormi catusi de putin dupa o noapte lunga in care nu te-ai gandit decat la multe lucruri si toate echivalente cu nimic concret.Ochii negri iti straluceau umed in lumina creata timid in jurul tau...dar tu nu bagai de seama fiind plina de o oboseala ironica pe care o simteai chiar tu deranjanta.Flacara unui chibrit,aprins alene de tine doar cu intentia de a mai sparge linistea solemna creata, clipi,rascolind umbre ciudate care te duceau cu gandul in alte locuri.
Cu miscari nesigure si clare cadeau petalele unui tradafir ,smuls de tine din gradina vecinii,de pe masuta din fata ta cum se dezvelesc copiii mici cand viseaza.
A inceput sa ploua...iar tu ai inceput sa zambesti brusc ca si cum ai avut un deja-vu in care asta urma sa se intample..
Viata a pornit navalnic pe cai demente,iar tu erai mica ei piesa de puzzle care realizeaza ca totul face parte dintr-un destin absurd care se-mplineste cu cat pasesti mai mult in viitorul subit programat.
Dar nu te poti regasi pe tine decat in clipa in care te pierzi cu adevarat iar tu asta faci acum.Deslusesti pustiul in care au ramas infipte radacini ale melancoliei si revii cu brutalitate in ceea ce se numeste "realitate".
Ploaia vorbea singura ca o cercetoare nebuna,fiind singura care mai dinamiza tabloul robust creat.
Te trezesti incercand sa faci sa dispara gandurile care te-au nelinistit pana atunci si te speli pe fata comparand fiecare picatura cu anumita forma echivalenta cu ceva din natura.Aveai nevoie de aer...te innabusea aerul strident creat din cauza parfumului dulce al mamei si tigarea de a seara a tatalui.Daca ai fi intrebat pe cineva ce miros se simte, el ti-ar fi raspuns cu un "nimic"mirat.Dar tu nu gandeai asa...presupuneai de dinainte tot.Fiecare miros,fiecare gest a fiecarei persoane din casa era intuit,obisnuita insuportabila creata fiind atat de apasatoare incat orice derivatie de la ea ar fi neobservata.
Afara totul era altfel.Nimeni nu iesea din casa la ora accea asa ca ai stat in liniste sa observi fumand o tigara cum lumea se schimba pe zi ce trece iar noi suntem prea coplesiti ca se ne dam seama de asta.
Poate "absurd"ar fi cuvantul potrivit pentru oricine care ar fi auzit gandurile tale nebulos pornite dupa explicarea oricarui amanunt din jurul tau.
Umedele blocuri atingeau crengile copacilor batrani care isi dadeau ultima suflare poate in anul asta;praful se lua la tranta cu soseaua dupa orice masina trecea;glasurile unor copiii trecatori tineau tovarasie singuratatii...iar tu stateai tacut si neobservat admirand "nimicul".
Odata terminat acel mic detaliu care accelereaza scurgerea vietii tale,te intorci inapoi de acolo unde ai plecat.Erai prinsa in bratele unor vicii,unor rutinii,unor obiceiuri si placeri si tu iti dadeai seama ca nu mai e cale de intoarcere...
Pofta otravita dupa explicatii a disparut din cauza oboselii,te durea capul dar erai bucuroasa ca s-au terminat groznicele regrete care te mancau de vie.Exista inca nu poti sa negi dar macar ai reusit sa le ignori.
Mandria,incapatanarea,dorinta de a dovedii vietii ca convingerile tale premeditate si preconcepute sunt fara doar fi poate corecte s-au dovedit pana la urma a fi doar franturi din izbucniri ale fiintei tale pe moment.Ai gresit...cam asa e.Dar te bucuri ca ai facut-o pentru ca acum iti dai seama ca persoana care ai incercat sa o uiti e acolo inca...
Ploaia s-a oprit iar tu zabesti din nou.Dar nu din cauza ca ai prezis si asta...

Povestea unui suflet impietrit

Si totul a inceput doar dintr-un impuls pueril....doar din acea curiozitatea infantila care iti trimite sufletul spre regrete ucigatoare care te vor tortura pana cand iti vei da seama ca nimic nu merita sa suferi atat cat o faci acum,ca nimic si nimeni nu merita sa versi pentru el picaturi din sufletul tau care doar vroia sa ofere putina dragoste...putina afectiune care oricum nu a fost apreciata.
Si cu un optimism inecat sperai....desi nu stiai ce.sperai oare acea imbratisare care sa te faca sa uiti ca ai suferit candva?sperai oare acel zambet naiv care sa iti insufle fericirea ta de odinioara uitata poate,care asteapta sa se trezeasca si sa infloreasca ca atunci cand nu stiai si cand credeai ca stropul de prietenie pe care il ceri vine sincer fara interes,fara asteptari... fara raspuns la intrebarile care porneau furtunos,ele acumulandu-se cu cat tu incercai sa deslusesti orice motiv al faptelor comise si suportate candva si care au lasat amprenta asupra ta...
In urma ta un trecut transfigurat,o metamorfoza a copilului care ai fost si a "lucrului" care devii nedorit si nepremeditat acum,lamentabilul complot al sentimentelor si actiunilor pe care tu le-ai savarsit candva....
Acestea au ramas in urma acum neavand decat produsul a ce a fost.Ingusta prapastie neagra de adancuri,pe sub care vuiau vijelios fluviile sangelui,acolo tacerea lumii oprite aici tu singur printre oameni.
Si vrei cu ardoare sa fi ce ai fost ieri,sa poti sa privesti un om cu aceiasi inocenta neschimbata,nepatata de nicio suferinta,sa poti sa oferi o imbratisare fara sa te gandesti ca vei regreta,fara sa gandesti ca tu iti oferi o mica particica din suflet oricui se imprieteneste cu tine iar persoana aceea nu realizeaza nimic din tot ceea ce simti tu..dar nu mai ai cum si poate fara aceste experiente traite nu reuseai sa devii ce esti,nu reuseai sa ai experienta care te ajuta sa evaluezi mai bine o persoana cand o intalnesti pentru prima data,care te ajuta sa iti asiguri si alcatuiesti mai usor aceea "masca" care iti ascunde sentimentele pe care ai invatat ca daca le arati nimanui nu i-ar pasa de ele oricum.Ai invatat sa nu subestimezi pe pielea ta,e dureros...dar orice are pretul ei oricum.
Tacerea care captusa odaia sufletului din unghere rasarea umbrele sfioase ale unor vietati iubite candva,pe care le-ai indragit,care te-au dezamagit,care te-au ajutat,care au crezut in tine...Dar tu nu mai vezi pe nimeni acum si nu mai vrei sa vezi pe cineva.Ii urasti pe toti din cauza unuia,te dezgusti cand vezi acele locuri in care tu ti-ai lasat amprenta candva cu mici gesturi tandre,mici gesturi care atunci ti se pareau naive franturi din sufletul tau trezite la viata;acum totul privit din perspectiva ta pare aiurea,ridicol...totul o minciuna.

O lumina oribitoare ti-a inundat pupila.Erai orbit de sentimente,regrete,amagiri dar ai realizat ca nu ai pentru cine sa te consumi.Pentru ca lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta,iar tu vei ramane...coplesit de sentimente,de trairi care nu au fost,nu sunt si nu vor fi apreciate si impartasite de persoana pe care ai iubit-o prea devreme poate si care a stiut sa profite cand a trebuit.Inteligent gest.Asa ea ramane mereu intacta,nezgariata de nimic si nimeni,neatinsa de niciun gest.Poate e mai bine,poate nu,fiecare isi premediteaza propriile sentimente nedorite cumva asa incat cand totul se va termina sa nu sufere.Dar nu e corect pentru persoana care s-a implicat mai mult decat poate celalalt sa inteleaga.Dar nu-i pasa si nici nu trebuie...fiecare are viata lui oricum iar persoana care inca are vie in minte imaginea ta si tot ce a trait cu tine atunci cand iti aude numele,isi va reveni oricum din acidul creat subit in jurul ei atunci cand te-a placut.

Un impuls iti trezeste trupul coplesit.Ti-ai amintit de ea,de el...de acei oameni care au mai ramas acolo ,in umbra creata de tine, cand tu nu ii vedeai,cand ii ignorai pe toti si credeai ca toti iti vor raul.Ti-ai amintit de culoarea nefireasca a marii din vara trecuta cand stateai si asteptai rasaritul care raspandea raze rosiatice ca pe o plansa umeda care absoarbe si tranfigureaza petele de culoare in altele noi,mai profunde.Albastruiul-verzui care imprima apa incolora sarata,ca o catifea voluptoasa,evidentia valurile care te trimiteau departe cu gandul...care te trimiteau undeva in amintirile,iubirea si trairile pe care le aveai imprimate in suflet atunci.
Si zambesti naiv...

Aceiasi melodie simpla,acelasi ritm timid de prima oara,acelasi trup,aceeasi voce.Dar tu nu mai erai la fel...si nici nu vei mai fi.
Dar cine sa te ajute sub cerul plumburiu al fiecarei zile?Iti mai ramane speranta,ea hranindu-ti sufletul neinteles.