Simfonia marii-creatie proprie cls a 7

Durerea cauzata de moartea parintilor ei i-a frant inima.Accidentul de masina,pozele amintirilor triste,iubirea fata de parintii rapusi,ii intunecau gandirea.Singuratatea era locul in care isi amintea clipele cele mai teribile din viata ei.
...Au trecut cinci ani de atunci,iar ea isi simte pierduta viata pe taramuri infricosatoare.
Rudele au uitat-o,ea refugiindu-se in casa care i-a mai ramas de la parinti.Fata de numai 19 ani a cunoscut doar tristetea care-i intuneca amintirile frumoase din viata ei.
Isi inchipuia cum traieste alaturi de parinti.Surasul de pe buzele ei a prins viata,iar in inima bucuria uitata s-a trezit din somnul tristelor remuscari.Dar tristetea a aparut din nou trezind-o la realitate.
Nu mai suporta sentimentul singuratatii...
Se refugia pe malul marii si se gandea la amintirile fericite,dar tot timpul ii aparea albumul pozelor nedorite,iar vinovatia ii intunecau privirea.Se simtea vinovata...poate putea sa-i salveze,remuscari,sperante ucise ii veneau prin cap.
...Si intr-o noapte,simfonia solemna a marii a chemat-o.Raspunzand chemarii,s-a dus pe cel mai inalt punct al unei stanci,privind luminile timide care schitau zarea.Zorile acelei zile eterne ii infricosau sufletul.Ii vedea parca pe parintii ei acolo in mare unde somnul fara desteptare le aducea fericirea.
Si cu o simpla privire,cu ochii plini de lacrimi,ii apare in ochi filmul intamplarilor.
In acea clipa eterna care astepta deznodamantul,vechiul ei prieten Rares surprinde desfasurarea intamplarilor.A dorit sa mai revada locul in care isi petrecea odinioara anii nevinovati ai copilariei.
-Stai!o voce cunoscuta a rasunat in sufleul deprimat al Adelei.
-Obisnuiam sa venim aici cand eram mici.Mai stii??
Adela asculta naucita.
Cu glasul tremurat si timid,cu privirea timorata se uita prelung la filmul accidentului.Acea privire sprintena de odinioara amageau ochii Adelei,ea aducandu-si aminte de vechile fericiri.Un zambet i-a alungat nefericirea amintirii accidentului.
-Vezi?Poti ssa zambesti!vocea vechiului ei amic derulandu-i in minte fericirea de odinioara.
-Multumesc.Datorita tie am evitat un dezastru.Eram disperata...stii parintii mei au...
-Trebuie sa pretuiesti darul suprem care ti-a fost oferit "viata".Dorind sa scapi de amintirile nefericire nu faci decat sa iti alini suferinta,dar rana ramane.Nu faci decat sa amani ce se va intampla.
Timpul a trecut,iar in inima ei memorialul durerii s-a sters.Acum probabil isi deapana amintiri cu prietenul ei Rares.Acea clipa a fost uitata,ea ramanand in sufletul tuturor ca o amprenta a trecutului.
Simfonia marii inca se mai aude,unii crezand ca isi striga prietena uitata.