Lacrimi printre ghetari-creatie proprie cls.a 7

O nostalgie blanda imi cuprindea sufletul,iar un gand imi soptea incet:
-"Am crescut mare,iar anii au trecut fara sa-i simt"!
O lacrima se zbatea dincolo de gene,dar o opresc stinghera si o sterg,inainte sa o vada cineva de langa mine.
Asta eram eu...
Tipul de om care rateaza totul doar din cauza unui gand care le anihileaza pe celelalte.Stau in aceeasi camera si traiesc aceeasi rutina de cand s-a intamplat tragicul accident care a schimbat viitorul meu cu atentie programat...
Era in mijlocul verii cand caldura iti innabuseste sentimentele care au renascut odata cu primavara.Clipa de argint a cerului pe inserate se apropia.Melancolia umbrelor fara de soare si de luna,clipa cand nimeni nu indrazneste sa aprinda luminile sub ochii zilei care se vede inca,dansa pe trotuarul vechi ros de ploi pe care urmele oamenilor au desenat un adevarat tablou.
Mergeam trista,ingandurata cu presimtirea ca ceva ar putea sa se intample.O impuscatura a amutit micile sunete care se auzeau vag.Am tresarit,desprinsa din visul care mi se derula sub ochii deschisi,naucita.
Un talhar speriat iesea din magazinul,care credea el,are sa-i rezolve problemele.Provirea lui era incetosata de filmul recentelor fapte pe care le.a savarsit.Glontul acela fara de destinatie a atins un coleg de clasa in timp ce el alerga spre mine.
-Eliza!!o voce stinsa a parasit trupul,rostindu-mi pentru ultima oara numele.
Vinovatul fugise.Eu am ramas langa trupul care si acum imi este viu in minte.Glasul mi s-a frant ca aripile fluturilor stranse in mainile ucigasului,gandurile incapand sa vorbeasca singure,iute,ciudat.
Nicioadata nu am aflat ce voie sa-mi transmita acea fiinta rapusa tragic sub ochii mei.In minte inca imi este vie acea taina soptita odinioara si apoi utata...
Acum sunt un om simplu care-si asterne pe hartie marturiile,sentimentele acelea puternice au fost uitate,dar atunci am asistat la sfarsitul a doua destine lipsite de glorie.