Dezamagita de ce 'a fost'
Instrainata fara rost,
Ma simt vinovata ca nu simt,
Lacrimile ce 'ieri' m-au ranit.

De ce vreau,ce am aruncat?
Cand atunci zambeam ca ai plecat.
De ce ma secatuieste treptat?
Vreau alte iluzii ce se construiesc neincetat.

Aleg noi inceputuri,
Vreau mereu alte lucruri.
La sfarsit imi amintesc ca te-am uitat
Se pare ca degeaba spun ca m-am schimbat.

Iubesc si fug cand nu stapanesc
Catastrofa ce o pornesc,
Plang si uit ca am incurcat
O alta viata ce nu a meritat...

Nu regret ca te-am ranit
Desi sper la inifinit
Sa ma simt vinovata
De o alta fericire luata.

Sunt iubita perfecta
Cu inima de piatra
Sunt eu,
Dezastrul pe care nu il vei stapani niciodata!

Speranta unei umbre care vrea sa devina persoana din fata pe care o vede cum traieste viata....Niste cuvinte care sper ca vreodata vor deveni un monolog interpretat frumos .

Nu există prieteni care pleacă. Aceia nici nu erau prieteni, ci doar cunoştinţe. Stăm cu toţii într-o gară, pe un peron, aşteptăm ceva, nici noi nu ştim ce. Suntem singuri. Trenurile vin şi pleacă dar nu sunt pentru noi. Dacă ar fi le-am recunoaşte. Stăm singuri pe o bancă, îngheţaţi de frig şi singurătate. Apoi vine cineva şi se aşează lângă noi. E tot un călător. Şi el aşteaptă un tren. Aşteptarea apropie oamenii aşa că intrăm în vorbă, ce să facem şi noi?

„- Bună ziua

- Bună ziua. Ce mai faci?

- Aştept un tren, tu?

- Şi eu.

- Urată vreme.

- Da…”

Apoi tăcem. Dar liniştea nu stă prea mult. Vorbim. Schimbăm cuvinte fără semnificaţie despre vreme şi trenuri, despre trecătorii mai norocoşi care au găsit un tren, trenul lor. Trebuie să spunem ceva. Aşa e politicos, nu? Pe urmă, cu cât vorbim mai mult, cu atât spunem lucruri mai importante. Celălalt nu mai e un străin. Aşteptarea aceasta împreună ne-a împrietenit. Îi vorbim despre fericire şi visele noastre, îi spunem cât ne e de greu şi el ne înţelege, poate şi plângem un pic. Dar nu,nu e timp de asta. Iată, a venit un tren, e pentru el. Trebuie să plece, dar o sa ne scrie. Sigur că da, o să ne scriem, o să ne sunăm, rămânem prieteni, leăgtura asta nu poate să dispară. Cuvintele ce s-au rostit între noi nu sunt cuvinte de străini. Cel ce le-a auzit este un prieten.

Apoi zilele trec, apar cărţile poştale scrise scurt, cuvinte banale şi politicoase, el a ajuns în altă gară, aşteaptă alt tren, e în altă etapă. Şi noi am devenit doar o cunoştinţă plicticoasă faţă de care are datoria de a scrie. Dar trece şi asta. Nu ne scrie mult. Între timp apare altcineva pe peron, un alt călător. O să vorbim şi cu el, ne împrietenim şi cu el, altfel cum? Nu din asta e făcută viaţa? Nu din prieteni pe care îi pierzi?

Am avut prieteni în liceu cu care am băut şi am plâns de anul nou sau la cine ştie ce petreceri, lor le-am spus lucruri pe care nici eu nu le bănuiam despre mine, ei erau alături de mine, nici nu visam că într-o zi nu o să ne mai vorbim. Ne întâlnim uneori pe stradă şi eu traversez ca să nu îi salut. Saluturile astea politicoase mă omoară. La ce bun? Dacă nu suntem decât nişte cunoştinţe distante acum, de ce să ne chinuim 5 minute cu un subiect de conversaţie? Nu mai sunt prietenii mei. Au murit pentru mine. Şi nici atunci demult nu erau prieteni dacă acum nu mai sunt. Doar s-a întâmplat să ne petrecem un timp împreună, un timp în care fiecare aştepta altceva. Dar dacă aceia erau prieteni adevăraţi, nu plecau cu primul tren, ci rămâneau lângă mine, aici. Pentru că nu trenul pe care îl aştepţi contează, ci alături de cine aştepţi. Ei nu au înţeles asta. Nu am nevoie de prieteni întâmplători, de vagi cunoştinţe pe la petreceri care să îmi dea mesaje banale de crăciun. Nu vreau politeţea voastră! La ce bun cuvintele acestea reci şi stupide? Nu îmi sunteţi obligaţi cu nimic! Nu trebuie să mă salutaţi, nu trebuie să îmi trimiteţi mesaje banale, nu trebuie să mă sunaţi dacă chiar nu aveţi ce îmi spune. Vă eliberez din funcţia de falşi prieteni, foste cunoştinţe, colegi. Am nevoie de oameni adevăraţi care să nu mai plece de lângă mine. De aceea stau aici şi aştept. Nu am să iau nici un tren, nu am să merg mai departe. Aştept pe cineva care să rămână aici pentru mine, lângă mine, mereu.

'Legile lui Jeannette.'

♥ Regretele de 'dupa' mereu vor fi invinuite,dar remuscarile de 'dinainte' mereu vor fi considerate nevinovate.
♥ Cand spunem 'niciodata' din orgoliu,mereu vom vrea sa avem martori carora sa le demonstram ceva.
♥ Daca dai vina pe celalalt,ti-ai recunoscut greseala.
♥ Daca zambesti cand vrei sa ascunzi ceva,iati o oglinda cu tine pentru a te asigura ca o faci perfect.
♥ Cand desconsideri o persoana cu voce tare iar in interior o doresti cu ardoare,a doua zi vei regreta ceva.
♥ La betie oamenii nu spun ce gandesc ci,ce ar fi vrut sa se afle .
♥ Cand crezi ca ai castigat,uita-te in urma pentru ca cineva sigur iti doreste locul.
♥ Cand iti invinuiesti orgoliul te-ai redus la zero.
♥ Daca recunosti ca ai slabiciuni,nu vei fi nevinovat ci de o suta de ori mai vulnerabil ca inainte.
♥ Daca speram la ceva mai bun pentru ziua de maine,inseamna ca irosim o zi din viata pentru a ne consola incapabilitatea.
♥ Cand spunem ca 'regretam ce s-a intamplat,dar ne bucuram ca am incercat' nu vom dovedi nimanui ca am trecut peste,ci doar ne vom consola durerea care inca exista.
♥ Daca spui 'daca' nu vom fi mai preventivi ci doar vom intampina esecul mai repede.
♥ Optinand ce ne-am dorit,vom recunoastem ca vrem mai mult dar avand totul mereu vom nega.
♥ Renegand trecutul,viitorul este compromis.
♥ Nu te crede mai bun decat sigur sti ca nu esti pentru ca in momentul ala recunosti ca esti mai prost decat pari.
♥ Toti stim sa dam sfaturi cand nu suntem inclusi,dar cand avem aceeasi problema vom reactiona total opus spuselor celuilalt.
♥ Daca spui ca nu poti sa iubesti,uita-te in oglinda si iti vei vedea egoismul.
♥ Cand cineva te minte pentru a-ti ascunde ceva dureros,trebuie sa ii spui 'multumesc' pentru ca e singurul lucru pe care il poti primi pe gratis de la cineva: minciunile frumoase.
♥ Al 3-lea razboi mondial s-a declansat demult doar ca pe silentios si cu urmari mai grave
♥ Cat timp regretam dupa ce am fost sinceri cu cineva care nu merita inseamna ca nu avem constiinta.
♥ Daca risti fara constiinta,nu esti mai curajos ci mai dornic de regrete.
♥ O simpla conjunctie a framantat minti ilustre'Cine a fost primul:oul sau gaina?' / 'a fi sau a nu fi',iar omul de rand,acuzat si ignorat a gasit raspunsul cel mai aproape de adevar: nici una,nici alta.
♥Superficialitatea este un scut protectiv,nu un defect.
♥Capabilitatea de a vedea in profunzimea lucrurilor este cheia spre singuratate.
♥Cand afli ca lucrurile pe care ieri le ignorai,detineau adevarata importanta nu realizam ca nu mai putem repara nimic,stricand tot.

Desert

Nisip umbrit si luminat
De capriciul undelor manipulat
Obrajii far' de vina ai soarelui rusinat
Arzad parca de jar,jenat,ca nu s-a schimbat.


O soparla mica se ascunde sub o piatra,
Soldat puternic ce nu se lasa induplecat niciodata,
O adiere de mister
Rascoleste spinii certareti
A unui cactus solitar capturat de dispret.

Cerul ca un lan de foc
Sfaraie de dor si jale
Ca e singur ca-ntr-o vale
Fara animale.

Amprente spumoase zambesc ingamfat
Povestind ce au vazut cand au cutreierat,
Suspinand ca au uitat,
Un pescarus hoinar de mare luat.

Dezordonat si ravasit
Un carabus ciufulit
Se plimba fara harta in uitare
Uitand pe varanda ochelarii de soare.

Adanc avant de seva
Cutreiera sfarsitul
Lasand o vijelie
Sa-ntampine asfintitul.

Tu! desert feeric,sec si asuprit
De singurate pururea invelit
Capeti vreodata cu ardoare,
Aripi ce te duc spre inaltare?

Declinul iertarilor.

I-am iertat pe toti,
Dar nu am fost in stare sa ma iert pe mine.

L-am iertat pe cel ce nu a crezut ca eram
In afara de trup un suflet la care nu tineam.

L-am iertat si pe cel pentru care nu am fost
Decat un obiect vorbitor fara rost.

I-am iertat chiar si pe cei
Ce au lovit in repetate randuri,
O inima ratacita printre ganduri.

Si voi continua sa iert,
Pentru ca nu pot trai cu regret
Dar ceva SIGUR nu voi ierta
Pe MINE ca am permis asa ceva.

Ultima pledoarie

Erai aproape de orbire
Avand atata iubire,
Te credeai aproape de nemurire,
Cuprins de-atata fericire.
Dar ti-ai iesit din fire
Si-ai transformat totul in nemultumire.
Nu mai aveai dulcea privire,
Nu mai era loc de-o zambire,
Tu si tristetea-nicio deosebire!

Dar voi continua sa ma agat de raze
Ce pier de fiecare data in epave,
Ce mereu imi vor aminti de tine
Ce mereu ma vor face sa nu cred in mine.

Dar a trecut,si ce?
Viata merge mai departe.
Totul a fost o poveste trista
Desprinsa dintr-o carte.

Ma cuprinzi ca un vanator surd
-ce-aduce regrete.
Si ma lasi goala
-soarele aparand doar daca il desenez pe perete.

Intr-un desert timid si izolat
Eu doar am reinviat
Am incetat sa cred ca te-ai schimbat
Si am uitat ca ai existat.

Ma poti minti in continuare,
Dar m-am plicitisit sa mai cred
Aceleasi cuvinte ce mereu se repet.

Ma poti face sa cred ca sunt cea mai speciala,
Dar nu mai vreau sa aud
Aceeasi confesiune amara.

Pe ea o poti iubi si proteja
Pe ea o poti imbratisa,
Pe ea o poti suna cand soarele dispare,
Dar daca sunt cea speciala , eu de ce mereu raman in uitare?

Acel 'nu stiu' speriat
Pe care l-ai imprumutat
Ieftin, de la un magazin expirat
M-a scarbit si m-a intristat.

Dar ca sa semanam macar o data
Iti voi zice si eu altadata
'Nu stiu'daca m-ai pot iubi
O stanca fara remuscari si plina de venin.
'Nu stiu' de ce mereu am crezut in tine
Dar acum din fericire nu mai tine.
Desi poate plang si sper inca o alta minciuna
Nu voi arata si nu iti voi mai canta in struna.

Da! Te-am iubit! si inca o voi mai face
Acea poveste ma face sa stau ca pe ace,
Dar nu ma voi gandi la tine,ca la acel baiat special
Ci ca la un vis care nu a fost real.

Un capitol s-a incheiat
Nu ma deranjeaza ca o alta 'ea'
Poate mi te-a luat.
Nu ma deranjeaza ca in trecutul care m-a format
Erai mereu acelasi 'tu' neschimbat.

Adio! demonule ingandurat
Sensibil cateodata dar nu neaparat.
Ai fost un inger ce a uitat
Ca nu poti ramane cu inocenta inzestrat.

Ingerul oare vreodata vei stii ca te-am iubit?
Dar,vai,ce amagire! cine ar fi crezut
Ca ingerul,la randul lui,era un decazut.
Deci raspunsul nu poate fi,
Decat acelasi 'nu stiu' ingandurat
De un zambet fosilizat furat.

Optimism.

Nu esti tu de vina,
Ci slabiciunea ta
Asa ne este soarta
si n-o putem schimba.


Degeaba vrei totul
Cand esti multumit si cu nimic.
Degeaba epatezi o imagine
La infinit.

Degeaba vrei sa fi
In continua schimbare
Daca te lasi absorbit
De o lume de sine statatoare.

Daca 'a fost'candva,
Poate fi si maine
Daca tu nu capturezi decursul vietii in minte.

Ascunzandu-ti gandul folosind cuvinte
Te vei ingropa singur intr-o minciuna fierbinte.

De ce vrei un burete
Care sa absoarba tot?
De ce vrei sa uiti,
Cand totul ia foc?

Nu cere noptilor lumina
Sau mortii inca o zi,
Reinvie din cenusa
Salveaza-te sau vei muri.

Asa o secunda devine o zi
Un an,eternitate
O viata,o bezea de clipe nespulberate.

Chiar daca nu-i azi,poate fi de maine.

Poate maine va fi ca azi,
Poate ai sa poti sa te ridici cand cazi,
Poate nu vei mai folosi cuvantul 'poate'
Si visele vor deveni realitate.

Poate ai sa-nveti sa zambesti,
Cand dragoste ai pretentia sa primesti.
Poate vei inceta sa plangi dupa amagiri
Si vei vedea realitatea din priviri.

Poate cand spui 'adio'
Te vei gandi si maine,
Ca ce arunci
Nu mai poti obtine.

Poate iti vei uita falsitatea acasa
Si vei adopta o alta viata
Poate vei invata
sa atingi o inima,fara s-o sifonezi
Poate cand vei spune ceva,
vei stii sa te si crezi.

Poate voi inceta sa fiu aceeasi fata
Care tot spera sa revina la viata
Acel vis in care te-am construit
Un alt 'tu' diferit si prea mult iubit.

Si sti ca totul depinde de tine
Daca ce-ai azi,vrei sa ai si maine.
Deschide ochii acum cat inca nu e prea tarziu,
Priveste persoana ce are pentru tine un sentiment viu.